Cum putem preveni, din poziția noastră de specialiști, abuzul terapeutic
În comunitățile noastre se vorbește mai rar decât ar fi poate necesar despre abuzul terapeutic și factorii care contribuie la apariția acestuia. Chiar dacă nu este o realitate confortabilă, este important să ne amintim că ea există și că, în calitate de psihologi, avem și responsabilitatea, dar și instrumentele pentru a combate acest fenomen.
Primii pași pentru prevenirea abuzului terapeutic stau, în cea mai mare parte, în atenția și grija acordate pregătirii terapeutice și a dezvoltării personale a specialiștilor. Iată în ce constau aceștia:
🧠 Urmarea unui proces de supervizare
Sprijinul unui supervizor avizat ajută psihoterapeuții să își dezvolte abilitățile de lucru cu clienții și să folosească instrumente cât mai potrivite pentru aceștia, dar îi și pregătește să gestioneze situațiile dificile care pot apărea în procese.
De exemplu, în cadrul supervizării învățăm să evaluăm dacă un anumit client ne depășește competențele terapeutice de la momentul respectiv și să formulăm indicațiile potrivite pentru acesta (direcționarea sa către un specialist mai experimentat). De asemenea, tot cu supervizorul sunt identificate și discutate eventualele blocaje care pot să apară în proces și situațiile delicate (proiecții, dinamica relației dintre client și psihoterapeut etc).
🔎 Atenție și timp dedicate propriei funcționări psihice
Indiferent de formarea urmată, psihologii și psihoterapeuții trebuie să treacă ei înșiși prin procese psihoterapeutice, prin care să poată procesa experiențele de viață anterioare și să scadă riscul proiecțiilor. Ele sunt necesare nu doar la începutul practicii psihoterapeutice, ci și pe parcurs, ori de câte ori apare nevoia clarificării unor noi fațete ale funcționării noastre.
🛡️ Respectarea granițelor cadrului terapeutic
Primele încălcări ale cadrului terapeutic apar în tendințe mai subtile în primă fază. Cele mai comune dintre ele țin de nevoia de a proteja, salva sau învăța pe client cum să-și trăiască viața, împărtășirea repetată și nejustificată a detaliilor legate de viața privată a psihoterapeutului, depășirile repetate ale timpului alocat ședinței (fără ca psihoterapeutul să își dea seama de ele în primă fază), considerarea unui client ca fiind (mai) special decât ceilalți etc.
🤝 Apartenența la o rețea de sprijin
Intervizarea, supervizarea, menținerea legăturii cu alți specialiști (eventual lucrul într-un cabinet în care activează mai mulți psihologi) - toate sunt instrumente bune pentru prevenirea izolării. Prezența și feedback-ul celorlalți specialiști sunt elemente importante în reperarea erorilor de intervenție.
📖 Informarea corectă și aderarea la codul etic și deontologic al profesiei noastre
Prevederile acestuia au scopul de a proteja atât specialistul, cât și clientul, iar urmarea lor este o condiție reală pentru atingerea obiectivelor stabilite într-un mod cât mai sănătos.