Pierderea unei persoane dragi este un eveniment firesc in decursul vietii si este, in acelasi timp, una dintre provocarile cele mai mari ale vietii.
Decesul unei persoane dragi este un factor de stress major din cel putin doua mari motive: pierderea (ruperea relatiei de atasament) si confruntarea cu moartea, mortalitatea, finitudinea vietii. Este un moment in care te simti mai singur decât ai simtit vreodata in viata. Este o experienta intensa la nivel psihic si nefamiliara (caracteristici ale experientelor traumatice) pentru depasirea si procesarea mentala a careia oamenii au de multe ori nevoie de ajutorul unui specialist.
Distingem:
- pierderea – ca experienta;
- durerea – ca raspuns psihobiologic la pierdere; tiparul comun este un amestec de emotii (dor, tristete), gânduri, amintiri si imagini ale/cu/despre persoana decedata.
Intr-o anumita masura durerea nu dispare efectiv si radical niciodata, pentru ca tristetea pentru pierderea persoanei va ramâne mereu si dorul de asemenea, dar, foarte important, intensitatea acesteia se diminueaza in timp, durerea devine mai putin intruziva si poate fi integrata in viata si in istoria personala a
fiecaruia; moartea devine o parte a vietii. - doliul – este procesul prin care experienta pierderii si durerea asociata acesteia sunt integrate la nivel psihic si a carui finalizare permite reorientarea persoanei catre viata; o lume si o viata care nu mai includ persoana decedata. Termenul este folosit si pentru a defini manifestarile comportamentale ale durerii si/sau obiceiurile traditionale care sunt puse in practica in astfel de situatii.
Pierderea unei persoane dragi este ca un cutremur care zguduie fundatia vietii unei persoane si declanseaza un raspuns de separare intens, neasteptat, invaziv si coplesitor.
Durerea are manifestari neregulate ca intensitate si durata; fiecare persoana care a suferit o pierdere are un mod unic de a o procesa si integra mental, cu alte cuvinte are un mod unic de a parcurge acest drum accidentat, presarat cu multe gropi si denivelari, dar care conduce in final la acceptarea inevitabilitatii pierderii, integrarea acesteia in realitatea vietii curente si reimaginarea viitorului pozitiv. Sindromul de doliu complicat apare când aceasta transformare nu are loc, cu alte cuvinte procesul de doliu nu a reusit.Un doliu reusit inseamna ca persoana este capabila sa ramâna conectata emotional la un nivel profund cu persoana pierduta, dar in acelasi timp poate sa isi imagineze un viitor satisfacator fara aceasta.
Este evident astfel ca doliul este un proces complex care dureaza si este de multe ori anevoios. Una din provocarile sale este faptul ca este un proces intens la nivel emotional si impotriva caruia se activeaza tendinta noastra naturala de rezistenta. Aceasta tendinta trebuie infruntata si depasita pentru a se permite asimilarea si integrarea informatiilor asociate cu pierderea. Atunci când avem de infruntat o astfel de realitate suntem adesea coplesiti de emotii puternice a caror gestionare
depaseste capacitatea noastra obisnuita de reglare emotionala si adeseori cautarea unei portite de scapare si a unui ragaz emotional poate pune in functiune usor mecanisme puternice de evitare.
Nu exista o definitie simpla pentru doliul normal. Katherine Shear (2) defineste ”doliul necomplicat” prin opozitie cu ”doliul complicat”, pentru ca un doliu normal are o mare varietate de manifestari atât intre indivizi cât si pentru aceeasi persoana dupa pierderi aparent similare.
Intensitatea si durata emotiilor si manifestarilor comportamentale suntinfluentate de multi factori: personalitatea preexistenta, tiparul de atasament, vulnerabilitatile specifice, personale, vârsta si starea de sanatate, spiritualitatea si credintele, resursele, numarul pierderilor suferite, natura relatiilor cu persoana decedata (interdependenta vs. distanta; iubitoare vs. ambivalenta, etc.), tipul relatiei (parinte, copil, sot/ie, frate, etc), tipul pierderii (neasteptata vs. graduala, anticipata, cauze naturale vs. suicid, accident vs. crima). Intre acesti factori se gasesc si aceia care, in unele cazuri, sunt responsabili de patologie (doliul complicat).
Câteva caracteristici ale procesului de doliu sunt:
- nu este un proces continuu, ci oscilant, cu suisuri si coborâsuri, care implica oscilarea atentiei catre si dinspre realitatea dureroasa a mortii;
- aria perturbarilor emotionale, cognitive, sociale si comportamentale este larga, pe un continuum intre schimbari abia vizibile pâna la chin profund si disfunctii severe; experienta mortii unei persoane dragi poate sa fie un eveniment intens traumatic, iar emotii si stari cum sunt durerea, pierderea, furia, vina, anxietatea, regretul, teama, depresia, singuratatea, nefericirea, neajutorarea, depersonalizarea, sentimentul de a fi coplesit sunt doar câteva dintre cele care pot
urma unui astfel de soc. La inceput par omniprezente, fara perioade de ”respiro emotional”, apoi vin in valuri, alternativ, in explozii, dar si cu perioade (scurte) de calmare, pentru ca, spre finalul perioadei de doliu sa fie activate numai in baza unor declansatori specifici. Tendinta de a controla in mod excesiv aceste valuri de emotii, datorita nefamiliaritatii sau intensitatii lor (persoana se poate simti chiar rusinata sau inspaimântata privitor la ceea ce simte) interfereaza cu procesul de
doliu natural, deschizând calea catre doliul complicat.Doliul nu este doar durere – in procesul de doliu necomplicat prezenta emotiilor pozitive este normala, cu toate acestea sunt cazuri in care persoana se simte rusinata pentru ca poate experimenta liniste, pace, bucurie si se poate sabota singura, transformându-le in vina si autocritica severa. Emotiile pozitive care apar natural intr-o perioada de pâna la 6 luni de la deces sunt un semn al capacitatii de rezilienta si sunt asociate cu perspective favorabile ale evolutiei emotionale a persoanei. - pentru cea mai mare parte a persoanelor, doliul nu ia niciodata sfârsit, insa pot fi delimitate doua niveluri/etape ale acestui proces: doliul acut si doliul integrat (2). Doliul acut este procesul care se deruleaza in perioada imediat urmatoare decesului, caracterizat prin emotii de natura si intensitate neobisnuite in viata de zi cu zi: tristete, perioade lungi de plâns, preocupare intensa pentru amintiri si gânduri legate de persoana pierduta, dificultati de concentrare, dezinteres pentru alte activitati decât cele legate de doliu. Doliul acut este un amestec de trauma si reactie de separare.(3) Starea specifica poate fi si este in mod obisnuit prezenta in cea mai mare parte a zilei, in fiecare zi, timp de aproximativ 6 luni. Experimentarea doliului acut implica adeseori un anumit tip de sentiment de protest, o lupta pentru a accepta prezenta si efectul mortii, dor si o dorinta intensa de a fi in continuare alaturi de persoana pierduta (nu de putine ori apare dorinta de a muri pentru a fi din nou alaturi de aceasta). Distresul la nivel somatic se manifesta prin suspine necontrolabile, simptome digestive, pierderea poftei de mâncare, gura uscata, sentimente de gol interior, tulburari de somn, oboseala, epuizare, neliniste, dificultate in a initia si a duce la capat activitati diverse. Sentimentul de a fi deconectat de lume si de cei din jur, indiferent si iritabil sunt simptome ale blocarii si/sau functionarii alterate a mecanismelor si comportamentelor normale. Aceasta paleta de simptome se modifica insa in timp, pe masura ce experienta mortii si informatiile asociate acesteia sunt procesate mental. In timpul tranzitiei catre doliul integrat persoana indoliata devine capabila sa accepte finalitatea si consecintele mortii, sa reconficgureze relatia cu persoana decedata si sa isi revizuiasca in mod adaptativ planurile de viata pentru viitor. (3) Forma ulterioara a doliului necomplicat, si anume doliul integrat este acea etapa in care pierderea a fost integrata in memoria autobiografica, iar gândurile si preocuparile cu privire la persoana decedata nu mai sunt intruzive si persistente, nu mai preocupa mintea in defavoarea altor activitati; cu toate acestea persoana nu a fost uitata, iar sentimentele de dor si tristete sunt inca prezente, dar la un nivel adaptativ, care permite functionarea satisfacatoare a persoanei in viata de zi cu zi.
- doliul nu inseamna separarea de persoana care a murit ci gasirea de modalitati cu ajutorul carora relatia psihica cu aceasta sa se pastreze si sa se transforme in acelasi timp, cu noi semnificatii. Astfel, nu este neobisnuit ca persoanele indoliate sa il viseze pe cel pierdut, sa il ”vada” in multime, sa ii mai vorbeasca uneori in gând. Uneori oamenii pastreaza conexiunea prin pastrarea unor obiecte preferate ori cu anumite semnificatii, sau continua o activitate inceputa de cel
decedat, viziteaza periodic mormântul sau se implica in activitati care au in orice fel o legatura cu cel/cea pe care i-au pierdut. - Nu exista dovezi stiintifice pentru a se recomanda in mod automat tratament sau interventii de specialitate pentru doliul necomplicat; persoanele care fac fata cu dificultate acestui proces pot beneficia insa de grupurile de sprijin care ofera asistenta (nu terapie) si educatie psihologica astfel incât acesti oameni sa inteleaga mai bine ce se intâmpla cu ei, sa gaseasca mai usor resursele lor naturale care le permit sa faca fata experientei si sa traverseze procesul cu bine.
Desi traiectoria simptomelor de doliu variaza foarte mult si adesea evolueaza intermitent, cu suisuri si coborâsuri, in timp durerea este echilibrata de interesul pentru si catre viata. Totusi, pentru o anumita parte (in medie 10%) a persoanelor care se confrunta cu o pierdere procesul de doliu normal (necomplicat) este deraiat, blocat, ingreunat, complicat, iar simptomele nu scad in intensitate sau/si se mentin o perioada mai mare de 6 luni, rezultand doliul complicat.Bibliografie:
1 – Shear, Katherine – Grief and mourning gone awry: pathway and course of complicated grief, Dialogues in Clinical Neuroscience, vol. 14, no.2, 2012.
2 – Shear, Katherine; Zisook, Sidney – Grief and bereavement: what psychiatrist need to know, World Psychiatry 2009, 8:67-74
3 – Reynolds, Charles; Stack, Jacqueline; Houle, Jill – Healing Emotions After Loss (HEAL) Diagnosis and Treatment of Complicated Grief.
Psiholog Florentina Mandoc