Resurse utile despre sănătatea psihică, psihoterapie, traumă și stres

Sănătatea emoțională este o parte esențială din starea noastră de sănătate generală. Ea influențează felul în care ne simțim, cum relaționăm cu ceilalți și ce decizii luăm pentru binele nostru și al celor din jur.

Pe de altă parte, este foarte important să înțelegem ce înseamnă trauma, mai ales pentru că trăim într-o societate care a trecut prin multe suferințe colective și care, mult timp, nu a avut acces la sprijin psihologic sau la educație în acest sens. Chiar dacă începem să vorbim mai des despre sănătatea mintală, încă avem teren de recuperat în acest sens. De aceea, informația corectă, avizată și fundamentată științific, alături de sprijinul potrivit, contează foarte mult.

Traumatizarea afectează profund felul în care funcționează psihicul uman. Cele mai des întâlnite schimbări țin de:

• Normalizarea agresiunii, adică incapacitatea de a o recunoaște atunci când se întâmplă, justificarea sau chiar promovarea ei.
• O sensibilitate negativă la emoționalitate, care poate presupune incapacitatea de a accepta vreun fel de deranj sau neplăcere. Uneori, poate apărea așteptarea ca reglajul emoțional să se întâmple doar din partea celorlalți (care devin responsabili pentru ajutorul, liniștirea și provocarea de emoții pozitive pentru persoana respectivă), fără ca reglajul intern al adultului să mai fie considerat important.
• Presiunea nenecesară asupra propriei persoane sau a altora. Aceasta se poate transforma în stres cronic (pentru că organismul nostru face eforturi de a mobiliza resurse, fără a ajunge însă la o soluționare potrivită pentru sine, care nu este urmată de odihnă și recuperare).
• Stare de permanentă vigilență, generată de faptul că ceilalți oameni ajung să fie percepuți ca o amenințare de care trebuie să ne apărăm sau cu care trebuie să ne luptăm.

Toate aceste lucruri au un impact negativ asupra relaționării, gestionării conflictelor și a nivelului de reziliență individuală și colectivă.

Află mai multe despre mecanismele traumei psihice aici.

Trauma psihică este o experiență internă, personală, de splitare, cauzată de contexte amenințătoare. Ea apare atunci când cineva se află într-o situație de viață în care există factori care îi amenință viața sau integritatea fizică ori psihică, iar aceștia devin copleșitori dacă persoana nu are timpul și resursele să gestioneze situația respectivă.

Dacă psihicul poate gestiona situația folosindu-și capacitatea de autoreglare, atunci va avea o reacție de tip stres – fie se îndepărtează de pericol, fie acționează asupra acestuia.

Dacă nu are această opțiune, situația se schimbă, pentru că psihicul devine copleșit și îngheață, fiind inundat de sentimente profunde de neputință, teamă și vulnerabilitate fără protecție. Ulterior, persoana afectată va întâmpina dificultăți în ceea ce privește:

• Modul în care se manifestă energia psihică (vitalitatea);
• Modul în care se formează identitatea persoanei respective (înțelegerea despre sine și despre lume în general);
• Capacitățile de autoreglare psihică și fizică.

Află mai multe despre mecanismele traumei psihice aici.

După o traumă, există mai multe aspecte care se modifică în funcționarea unei persoane afectate. Trăirile neprocesate pot deveni o prezență permanentă, care „invadează” persoana care a trecut printr-o experiență traumatizantă.

Cele mai des întâlnite dintre acestea țin de:

• Repetarea unor acțiuni și comportamente care nu sunt justificate de contextul obiectiv în care apar (emoții sau reacții disproporționate în raport cu situația obiectivă cu care ne confruntăm; rigiditate, obligativitate, resimțirea unui nivel intens de stres chiar și în situații în care există puțină presiune, irascibilitate și comportamente agresive).
• Deconectarea de la emoții – adică incapacitatea de a identifica și procesa emoțiile pe care le trăim, dar și incapacitatea de a recunoaște și asuma consecințele propriilor acțiuni (fie din postura de agresor, fie din cea de victimă).
• Intruziunile senzațiilor și trăirilor traumatice (retrăirea fricii experimentate în trecut, imposibilitatea de a acționa într-o situație dată, neputință, starea de teamă permanentă).
• Evitarea unor factori externi (situații, locuri, oameni care ar putea trezi, de exemplu, sentimentul că am fost „luați pe nepregătite”) sau interni (amintiri despre evenimentul traumatic, discuții asociate).

Află mai multe despre mecanismele traumei psihice aici.

Psihoterapia, indiferent de specificul său, este ghidată mereu de compasiune și respect pentru unicitatea persoanei aflată în proces și folosește întotdeauna tehnici și principii fundamentate științific și validate de comunitățile internaționale de practici.

Un proces psihoterapeutic științific are ca obiectiv ameliorarea sau restructurarea funcționării sistemului psihic, așa încât problemele cu care se confruntă o persoană să poată fi gestionate mai bine. Între efectele sale concrete se pot număra:

• Creșterea calității vieții și ameliorarea sănătății fizice și psihice;
• Reducerea tensiunii psihice resimțite (de exemplu, un management mai bun al stresului, relații mai bune cu ceilalți, decizii mai bune pentru propria persoană);
• Folosirea unor strategii și comportamente adecvate și stabile (adică se păstrează în timp, nu sunt doar de scurtă durată) în gestionarea situațiilor de zi cu zi;
• Un contact mai bun cu realitatea – persoana respectivă își poate identifica limitările, prejudecățile în legătură cu sine, cu alții și cu lumea în general.

Psihoterapia ghidează și susține într-un proces care poate să varieze ca durată. Este important însă să subliniem că rezultatele sale pot să apară instant, în câteva zile sau săptămâni, dar nu este obligatoriu; nu oferă soluții de-a gata și nici căi de rezolvare predefinite a dificultăților cu care se confruntă cineva, ci stimularea unor modalități de gândire, de acțiuni diferite, implementate constant în viața de zi cu zi.

Psihoterapia integrativă a traumei susține persoanele afectate de experiențe traumatizante să își recapete funcționarea sănătoasă, prin stimularea mecanismelor sănătoase proprii și a resurselor (personale, relaționale, contextuale etc.), alături de reglajul emoțional și procesarea experienței interne.

În opinia noastră, orice tip de ajutor psihologic trebuie să includă înțelegerea reacțiilor psihologice la stres și traumă, iar orice demers de îmbunătățire a stării de bine pornește de la cunoașterea efectelor stresului (acut și cronic) și a traumatizării.

Conform recomandărilor Asociației Americane a Psihologilor (APA – American Psychological Association), persoanele traumatizate răspund mai bine la o abordare de lucru integrativă, iar psihoterapeuții formați în cadrul ISTT urmează recomandările acestei organizații.

Află mai multe despre principiile proceselor psihoterapeutice aici.

Este important ca toată lumea să cunoască regulile, rezultatele și limitele procesului psihoterapeutic – în acest fel, putem face alegerile potrivite și putem intra într-un proces psihoterapeutic cu așteptările corecte în privința rezultatului acestuia.

• Șansele de reușită ale unei proces terapeutic depind de capacitățile clientului, dar și de abilitățile și cunoașterea psihoterapeutului

Mai concret, când vorbim despre capacitățile clientului, vorbim despre abilitățile sale de a se implica în procesul terapeutic, de a reflecta asupra propriilor conținuturi și de a-și dori să facă o schimbare, precum și de perseverența cu care va urma acele schimbări.

Șansele de reușită depind în același timp și de cunoașterea și abilitatea pe care le are terapeutul în a facilita procesul psihoterapeutic, ceea ce nu se fundamentează pe talentul terapeutului, ci pe cunoașterea lui științifică (în ceea ce privește funcționarea psihicului uman, limitele acestuia, cunoașterea în profunzime a procesului prin care o persoană are nevoie să treacă pentru a ajunge la o serie de schimbări și rezultate).

• Evaluarea este un pas premergător discutării unor posibile rezultate în psihoterapie

Nu toate rezultatele dorite de un client sunt posibile și nu toate rezultatele posibile sunt dorite încă de la început – unele devin dorite pe parcurs, după ce se produc primele schimbări. De aceea, este necesară o perioadă de (re)evaluare pentru a înțelege ce rezultate sunt posibile în acest proces, precum și care este etapizarea lor și ce trebuie făcut pentru a le obține.

Așa cum ne arată studiile actuale, procesul psihoterapeutic nu se încheie întotdeauna doar cu rezultate pozitive: o parte dintre oameni nu obțin rezultate – în parte, pentru că nu psihoterapia îi ajută ca tip de intervenție, în parte pentru că nu îi ajută în acel moment. Și, din păcate, există și situații nefericite în care persoanele se simt mai rău în urma procesului terapeutic, iar acest lucru trebuie identificat de către psihoterapeut, care va interveni pentru o îndrumare către alte tipuri de servicii (psihoterapeutice sau nu).

• Psihoterapia nu poate rezolva orice tulburare de sănătate fizică/ psihică

Când vine vorba despre cazurile în care psihoterapia poate să nu fie cea mai potrivită modalitate de intervenție, tulburările fizice sunt adesea cele mai relevante. Afecțiunile fizice sunt abordate psihoterapeutic ca drum de ameliorare secundar, psihoterapia adăugându-se/ alăturându-se tratamentului medicamentos sau medical. La fel și în unele afecțiuni psihice, unde colaborarea cu medicii psihiatrii și psihologii clinicieni care fac evaluări psihologice complexe este esențială.

• Așteptarea de transformare rapidă în urma psihoterapiei nu este realistă

Cu cât oamenii sunt mai traumatizați și mai în suferință, există tendința de a spera la tratamente și soluții rapide. În psihologie însă, suntem reticenți să discutăm despre fenomenul de „vindecare”, pentru că terapeuții sunt cei care stimulează capacitatea organismului de a se regla, dar în același timp depind de această capacitate a organismului de a se regla. De asemenea, psihoterapeuții depind și de contextul persoanei: dacă acesta nu se schimbă și rămâne în continuare stresant, agresiv, chiar toxic, este foarte greu ca persoana să fie mai bine într-un timp scurt.

Psihoterapia ghidează omul pe calea către rezultat, nu îl obține însă în locul acestuia, iar schimbarea are loc treptat, în timp.

• Formarea specialiștilor în psihoterapie este făcută în cadre avizate

Școlile de psihoterapie sunt acreditate în baza unor reguli și principii de lucru, iar ulterior pot funcționa ca furnizori de programe de formare profesională. Ele trebuie să demonstreze că persoanele pe care le aleg ca formatori sunt persoane abilitate în această zonă – cu o cunoaștere și o practică solide, care demonstrează că respectă regulile și că își desfășoară activitatea în conformitate cu standardele internaționale existente.

Metodele psihoterapeutice trebuie să fie aplicate într-o manieră care respectă psihicul uman și funcționarea acestuia. Ele trebuie însă să fie folosite la momentul potrivit și în mod corect.

Indiferent de tipul de provocare cu care te confrunți și pentru care simți că ai nevoie de sprijinul unui psihoterapeut, trebuie ca în primul rând specialistul ales să fie format și recunoscut de o asociație profesională.

În România, organizația de referință este Colegiul Psihologilor, care oferă și dreptul de liberă practică, ceea ce înseamnă că specialistul a făcut o școală acreditată, are o certificare și are dreptul de a lucra pe baza acelei certificări.

• Ca să faci alegerea potrivită, ajută să reflectezi la dificultatea cu care te confrunți – lucrurile care îți pun probleme, ceea ce ai nevoie să obții de la procesul psihoterapeutic, ce interacțiuni ți se potrivesc.
• Ulterior, este important să te documentezi asupra specialiștilor găsiți: ce formări au, ce experiență au etc. Este important însă să știi că nu toate abordările funcționează la fel pentru toată lumea, deci dacă un cunoscut a avut rezultate bune cu un specialist, nu este o garanție că aceasta ți se va potrivi și ție.
  De asemenea, nu este recomandat să lucrezi cu un psihoterapeut cu care face terapie și o persoană foarte apropiată ție (un partener, o rudă de gradul I etc.).
• Dă-ți timp ca să îți dai seama dacă specialistul cu care lucrezi este potrivit pentru tine.
  Dacă începi să lucrezi cu un psihoterapeut și ai îndoieli legate de acesta, este posibil ca el să nu fie neapărat potrivit pentru tine și contextul tău (fără să însemne neapărat că e un specialist slab pregătit).
  Studiile arată că, în general, specialiștii și clienții lor își pot da seama dacă procesul funcționează pentru provocările lor în aproximativ 6-7 ședințe (în situația în care acest lucru este verificat constant).

Află mai multe despre principiile proceselor psihoterapeutice aici.

Reziliența și starea de bine a părinților nu sunt o serie de „calități înnăscute” pe care unii le au, iar altora le lipsesc. Ele țin de abilități și atitudini care pot fi învățate, exersate și dezvoltate de-a lungul timpului. Într-o lume în care schimbarea și stresul sunt inevitabile, dezvoltarea rezilienței și menținerea unei stări de bine sunt factori esențiali pentru a crește copii și adolescenți sănătoși din punct de vedere fizic și psihic.

Dacă vrei să afli mai multe despre aceste subiecte, îți recomandăm două resurse utile în consolidarea relației cu copilul tău:

• Un ghid complex de informare și psihoeducație, dedicat părinților și îngrijitorilor care vor să înțeleagă cum pot sprijini sănătatea mintală și starea de bine a preadolescenților și adolescenților;
• Un instrument online care poate fi folosit pentru o scurtă evaluare a stării emoționale recente a pre-adolescenților și adolescenților. După completare, aceștia pot fi îndrumați către tipul de sprijin potrivit: consilier școlar, psiholog sau un alt specialist.

Materialele au fost elaborate în cadrul proiectului „Crearea unui model funcțional de intervenție pentru sănătate mintală și sprijin psihosocial pentru copii și adolescenți”, implementat prin parteneriatul dintre Fundația Romanian Angel Appeal și UNICEF Romania, în colaborare cu Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei – ISTT, în calitate de expert.