Warning: Attempt to read property "ID" on null in /home/r120341quic/stgistt.quickproject.ro/wp-content/plugins/elementor/core/base/document.php on line 356
Psihoterapeut Roxana Agafitei - Cand ar trebui sa-si inceapa adolescentii viata sexuala? - ISTT Staging

Aceasta este o intrebare care apare in mintea multora dintre noi – parinti, adolescenti, profesori, medici, psihologi.

Raspunsurile pot naste controverse, conflicte intre generatii, pozitii clar asumate, obiectiv (sau nu) argumentate. In egala masura, poate face ca usile comunicarii sa se inchida, tacerea sa se astearna, negarea sau refuzul sa triumfe. Oricum ar fi, se pare ca e o intrebare incomoda, poate si pentru ca posibilele raspunsuri sint expresii ale dorintelor unora sau temerilor altora, sau sint poate adevaruri validate stiintific.

Este o vorba care spune ca nu raspunsul este gresit, ci intrebarea nu a fost bine pusa. Cum ar fi sa schimbam putin perspectiva si sa rafinam, sa nuantam intrebarea: Cum ar trebui sa-si inceapa adolescentii viata sexuala? Ce inseamna a-ti incepe viata sexuala? Care sint implicatiile? Care sint riscurile? Care sint avantajele? Ce inseamna a avea viata sexuala?

Cert este ca o data inceputa, viata sexuala se va mai intampla. Vor fi experiente bune, experiente mai putin bune, vor fi aventuri de o intalnire sau parte din relatii frumoase de iubire. Dar, “prima data” va fi doar o data! Ar fi de preferat ca fiecare persoana, fie ea la varsta adolescentei timpurii sau poate deja tanar adult, sa faca din aceasta “prima data” o amintire frumoasa, o experienta speciala, o traire despre care, peste ani, sa poata povesti poate copiilor lor adolescenti, aflati si ei la varsta framantarilor.

Ce spun specialistii?

Studiile, precum si practica clinica, arata ca pentru a isi incepe viata sexuala, o persoana ar trebui sa fie pregatita atat fizic, dar si emotional, si acest lucru se intampla in jurul varstei de 17-18 ani, cel mai devreme la 16 ani. O viata sexuala inceputa prea devreme, in lipsa maturitatii fizice si psihice, emotionale, poate afecta semnificativ imaginea de sine si poate cauza tulburari de comportament sexual. Educatia ar trebui sa fie una in care sexul este vazut ca un lucru normal, deoarece criticile si discutiile in care sexul este considerat ceva rusinos le pot cauza tinerilor frigiditate sau impotenta.

Cum ar putea fi adolescentii pregatiti pentru acest moment?

Este foarte important ca discutiile despre sex si viata sexuala sa inceapa destul de devreme, pe la 10-12 ani, iar informatiile sa fie oferite cu rabdare, adaptate treptat nivelului de intelegere al copilului si sa aibe aerul de normalitate pe care multe alte subiecte le au in discutiile cu copiii. Poate parea devreme, dar este varsta la care sint sanse mici ca discutia sa fie luata la modul personal, iar copilul sa devina defensiv si sint sanse mari ca el sa spuna exact ce are in minte. E mai putin stanjenitor sa raspunda la intrebari ipotetice, de genul “Ce crezi despre?”, decat sa vorbeasca despre experienta de cu o seara inainte sau despre planurile pentru seara urmatoare.

Studiile arata, si este important de stiut, ca adolescentii sau puberii au multe intrebari referitoare la sex sau ar avea nevoie de mai multe informatii decat primesc si si-ar dori ca raspunsurile sa vina din partea familiei, iar in realitate acest lucru nu se intampla. Din nefericire, discutiile despre sex trezesc temerile parintilor si acestia, de multe ori, au reactii nepotrivite: fie reactioneaza la subiect, banuind adolescentul ca deja este activ sexual, fie amana discutia, nestiind cum, ce, cat sa spuna, fie trateaza fara respect curiozitatile copilului. Consecinta acestor reactii este aceea ca adolescentul se va indeparta de parintii lui si se va indrepta catre alte persoane (colegi, prieteni, etc.) sau surse (internet, reviste, filme, etc.) care sa-i satisfaca aceste curiozitati – aceste surse pot, insa, oferi raspunsuri, explicatii sau “modele” eronate.

Ce ar putea face parintii?
In loc de inchidere

Dincolo de recomandarile facute mai sus, adolescentii ar trebui sa stie ca a spune “nu” pana cand vor fi mai mari, pana cand se vor simti cu adevarat pregatiti, este important atat pentru sanatatea lor – fizica si emotionala, dar si pentru viitorul lor. Ar trebui sa stie ca a avea sex nu demonstreaza ca esti la moda, ca esti atractiv sau “cool”. Sexul nu demonstreaza nimic. A spune nu, este ok.

Dar ar trebui sa stie, de asemenea, ca sarutarile, imbratisarile sau tinutul de mana sunt bune modalitati de exprimare a afectiunii, modalitati pe care si adultii le apreciaza. A te plimba tinandu-te de mana prin parc sau a privi la stele impreuna cu cineva pentru care ai sentimente romantice sunt lucruri minunate la orice varsta. Ele nu ar trebui sa fie (doar) preludiul unui act sexual.

Roxana Agafitei, psihoterapeut ISTT
Articol aparut in Revista Psychologies