Trauma in copilaria timpurie se refera la experientele traumatice care au loc inainte de vârsta de 6 ani.
Pentru faptul ca reactiile copiilor de aceasta vârsta pot diferi de cele ale copiilor de peste 6 ani si pentru ca la aceste vârste foarte mici copiii, in cea mai mare parte, nu isi pot verbaliza reactiile, adultii pot concluziona in mod eronat ca vârsta ii protejeaza intr-un fel pe copii de impactul evenimentelor traumatice.
De multe ori, adultii spun: ”e prea mic sa inteleaga, asa ca mai bine sa nu vorbim cu el despre asta”. Totusi, copiii mici pot fi afectati foarte puternic de evenimentele traumatice, chiar daca acest lucru nu este intotdeauna vizibil si chiar daca, de cele mai multe ori, ei nu stiu ca acest lucru li se intâmpla.
Evenimentele care pot genera cele mai puternice reactii de stress, cu potential traumatic foarte ridicat sunt:
- violenta intentionata: abuz fizic sau sexual asupra copilului, asistarea la violenta domestica;
- accidente;
- razboi;
- muscaturi de animale;
- proceduri medicale invazive;
- pierderea unei figuri de atasament.
Reactiile copiilor sunt influentate de reactiile parintilor:
- copiii sunt foarte sensibili la reactiile parintilor lor – atât la confruntarea cu evenimentul in sine cât si in felul in care ei aleg sa vorbeasca sau nu despre asta ulterior;
- copiii spun de multe ori ca aleg sa nu mai discute despre un eveniment traumatic si / sau despre reactiile lor la acesta cu parintii, pentru ca nu doresc sa ii supere pe acestia si mai mult.
Acest lucru are o importanta foarte mare inclusiv in evaluarea corecta a copilului, pentru ca devine astfel clar ca o evaluare bazata numai pe raportul dat de parinti nu este suficienta, cum, de altfel si o evaluare bazata numai pe investigarea copilului este de asemenea, insuficienta. In special la vârste mici copiii nu pot sa isi descrie starile si simptomele suficient de bine pentru o evaluare corecta.
Impactul traumei la vârstele timpurii are anumite particularitati:
- pentru ca le lipseste o intelegere corecta a relatiei cauza-efect, copiii pot crede cu usurinta faptul ca gândurile, dorintele si fricile lor pot sa devina cu adevarat reale si anumite lucruri pe care le gândesc ei chiar se pot intâmpla;
- copiii de vârste foarte mici sunt putin capabili sa anticipeze pericolele ori sa se protejeze, ceea ce ii face deosebit de vulnerabili in fata efectelor expunerii la traume;
- copiii au tendinta de a se autoinvinovati – pe ei sau pe parintii lor – pentru a nu fi prevenit producerea unui eveniment traumatic sau pentru a nu fi fost in stare sa influenteze efectele;
producerii acestuia. Aceasta interpretare gresita a realitatii are un impact negativ foarte important asupra dezvoltarii ulterioare a copiilor;
- când evenimentul traumatic afecteaza si o figura de atasament, acest lucru poate, la rândul sau afecta in mod semnificativ relatia dintre aceasta persoana si copil, iar fara sprijinul unei figuri adulte care sa il ajute sa isi regleze emotiile, copilul poate fi coplesit de stress, cu atât mai mult cu cât el are o capacitate redusa de a comunica ceea ce simte si ceea ce are nevoie.
Evaluarea impactului evenimentelor traumatice la copii trebuie sa ia in considerare problema prezenta in contextul dezvoltarii de ansamblu si a mediului copilului. Informatiile pot fi obtinute prin interviu cu parintii/apartinatorii, observarea interactiunilor parinte-copil si instrumente standardizate de evaluare.
Evaluarea clinica trebuie sa includa si analiza urmatoarelor aspecte:
- reactii ale copilului/apartinatorilor;
- modificari in comportamentul copilului;
- resurse din mediu care sa ajute familia si copilul;
- calitatea atasamentelor primare;
- capacitatea si abilitatile parintilor/apartinatorilor de a sustine dezvoltarea socioemotionala, psihologica si cognitiva a copiilor.
Aspecte importante in aprecierea si evaluarea impactului evenimentelor traumatice si PTSD la copii:
- vulnerabilitatea particulara data de lipsa naturala de resurse;
- intelegerea si aprecierea efectelor traumei inclusiv din punct de vedere al dezvoltarii;
- modul specific de interpretare al evenimentelor traumatice;
- greutatea/imposibilitatea exprimarii prin cuvinte a emotiilor, senzatiilor, sentimentelor, gândurilor;
- dependenta de apartinatori.
Manualul de diagnostic DSM V prezinta o viziune noua in ceea ce priveste PTSD, viziune care ia in considerare doua elemente foarte importante, cu efecte asupra evaluarii, diagnosticarii si tratamentului PTSD la copii prescolari in special, dar si la adolescenti si adulti:
- Tulburarea de stres posttraumatic nu mai este considerata ca fiind o tulburare de anxietate, ci o tulburare incadrata in categoria (nou-introdusa) ”Trauma- and Stressor-Related Disorders”;
- Tulburarea de stres posttraumatic este singura din DSM V care are un set distinct de criterii de evaluare specifice pentru categoria de vârsta 0-6 ani, criterii adaptate dpdv al dezvoltarii.
Aceste modificari sunt rezultatul studiilor si cercetarilor din ultimii ani, care au evidentiat faptul ca a) PTSD se manifesta si la copiii de orice vârsta; b) criteriile au nevoie de adaptare specifica vârstei, pentru a evita situatiile de PTSD nediagnosticat din cauza neindeplinirii unui numar suficient de itemi – simptomatologia la vârstele prescolare poate fi sensibil diferita de cea a adolescentilor si adultilor, iar un set nediferentiat de criterii de diagnostic pot conduce la pierderea acestuia si, in consecinta, la un diagnostic incorect, cu efecte importante asupra tipului de tratament indicat.
PTSD la copiii sub 6 ani, criterii de diagnostic DSM V:
A. Copiii sub 6 ani au fost expusi unui eveniment care implica expunerea la moarte sau amenintare cu moartea, ranire grava ori agresiune sexuala prin cel putin unul din urmatoarele moduri:
- Copilul a experimentat evenimentul in mod direct;
- Copilul a fost martor la eveniment (nu include evenimente pe care le-a vazut la televizor, in filme sau alte forme de media);
- Copilul a aflat despre evenimentul traumatic suferit de un apartinator.
B. Este prezent cel putin unul dintre urmatoarele simptome intruzive care sunt asociate cu evenimentul traumatic si care au inceput sa se manifeste dupa ce acesta a avut loc:
- Amintiri recurente, spontane, intruzive si suparatoare ale evenimentului traumatic;
- Vise recurente si suparatoare despre eveniment;
- Flashbackuri sau alte reactii disociative ctnd copilul simte si se comporta ca si cum evenimentul s-ar intâmpla din nou;
- Stres emotional puternic si de durata dupa reamintirea sau confruntarea cu un stimul legat de evenimentul traumatic;
- Reactii fizice puternice (transpiratie, batai mai rapide ale inimii) la activarea amintirilor legate de trauma.
C. Copilul manifesta cel putin unul dintre urmatoarele simptome de evitare sau de modificare a cognitiei si afectului. Aceste simptome trebuie sa fi inceput sa se manifeste ori sa se inrautateasca dupa experienta evenimentului traumatic:
- Evitarea sau tendinta de a evita activitati, locuri sau amintiri care activeaza gânduri despre evenimentul traumatic;
- Evitarea sau tendinta de a evita oameni, conversatii sau situatii interpersonale care pot reaminti evenimentul traumatic;
- Stari emotionale negative frecvente: frica, rusine, tristete;
- Scaderea semnificativa a interesului in activitati care anterior erau interesante si placute;
- Retragere sociala;
- Reducerea in timp si de durata a exprimarii emotiilor pozitive.
D. Copilul experimenteaza cel putin una dintre schimbarile de mai jos in ceea ce priveste gradul de excitare fiziologica sau de reactivitate, iar aceste schimbari au inceput ori s-au inrautatit dupa evenimentul traumatic:
- Cresterea comportament iritabil sau accese de furie. Aceasta poate include temperament isteric extrem;
- Hipervigilenta;
- Raspuns de tresarire exagerat;
- Dificultati de concentrare;
- Probleme de somn.
Simptomele trebuie sa fi durat de cel putin o luna si sa fi cauzat distres ori perturbari semnificative in relatiile sociale sau in comportamentul scolar. Simptomele nu sunt mai bine explicate de o
substanta sau de o conditie medicala. (http://ptsd.about.com/od/glossary/g/DSM5PTSDChildren.htm)
Psiholog Florentina Mandoc